Teoria muzicii analizează ritmul, armonia, melodia, structura (sau forma), dinamica și textura unei compoziții. Într-un sens general, teoria muzicii poate include totalitatea concepțiilor, cunoștințelor și tehnicilor muzicale.
Ceea ce stă la baza teoriei muzicale în scris sunt intervalele. Ele pot fi, după cum spuneam în secțiunea anterioară, perfecte, mici, mari sau mărite sau micșorate și pot fi de următoarele feluri: primă, secundă, terță, cvartă, cvintă, sextă, septimă sau octavă.
O regulă de bază este că prima, cvarta, cvinta și octava nu pot fi mici sau mari, ci doar perfecte; în schimb, ele pot fi mărite sau micșorate. Mai jos puteți vedea o listă cu semitonurile corespondente intervalelor:
Intervalele care au „nume” diferite și au același număr de tonuri și semitonuri se numesc intervale „enarmonice”. Exprimarea corectă din punct de vedere muzical este: „cvarta mărită este în enarmonie cu cvinta micșorată” sau „cvarta mărită este enarmonică cu cvinta micșorată” (ignorați cacofonia).
Următoarele lucruri despre care doresc să vorbesc sunt acordurile. Dacă intervalele sunt formate din două note, acordurile sunt formate din trei; și anume trei note una peste alta. Ele pot fi majore, minore, mărite, micșorate sau cu alte intervale adăugate.
Acordurile majore sunt formate din (în această ordine) o terță mare și o terță mică.
Acordurile minore sunt formate din (în această ordine) o terță mică și o terță mare.
Acordurile micșorate sunt formate din (în această ordine) o terță mică și o terță mică.
Acordurile mărite sunt formate din (în această ordine) o terță mare și o terță mare.
Acordurile cu alte intervale adăugate sunt, în general, unul din acordurile de mai sus plus un intervale din tabelul de mai sus. Ca exemplu putem lua acordul de Do major cu cvartă adăugată (Do, Mi, Fa, Sol).
Acordurile din imagine sunt (de la stânga la dreapta): major, minor, micșorat, mărit și cu cvartă adăugată. Toate cele cinci sunt acorduri de Do major.
